R*** M*****
Recurent ReclamantO*** E****
Recurent ReclamantG********* M******
Recurent ReclamantG******* I******
Recurent ReclamantG******* E****
Recurent ReclamantAmână pronunţarea la data de 14.06.2010 şi la 21.10.2010. Respinge acţiunea reclamanţilor – astfel cum a fost precizată – ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Faţă de lipsa relaţiilor de la Comisia Locală Voluntari.
Pentru a se comunica şi Comisiei Locale Voluntari expertiza extrajudiciară.
Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri,adresă către Comisia Locală Voluntari,martori şi expertiză extrajudiciară.
Având în vedere că s-a precizat cadrul procesual pasiv,va dispune introducerea în cauză a Primăriei oraşului Voluntari,Prefectura Ilfov,Instituţia Prefectului prin Prefect.
Având în vedere că instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale,va acorda termen reclamanţilor pentru a preciza acţiunea.
Încuviinţează cererea pentru lipsă de apărare formulată de pârâta Comisia Locală Voluntari.