C***** E******** C*******
Intimat RECLAMANTA****** J******** P***** P******** S****** T****
Recurent PARATRespinge recursul declarat de recurenta Agenţia Judeţeană pentru Prestări Sociale Timiş împotriva sentinţei civile nr. 270/CA/03.03.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8919/30/2008 în contradictoriu cu intimata C***** E******** C*******. Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.11.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 02.09.20098 prin care s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, urmând ca restul cauzelor aflate pe rol să se amâne pentru noi termene de judecată.
lipsă apărare