Dosar 8947/30/2008 din 08.10.2009

reziliere contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8947/30/2008
Data dosar:
08.10.2009
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
reziliere contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de pârâtul ARATO ŞTEFAN împotriva sentinţei civile nr. 1236/PI/ din 28 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.8947/325/2008, în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi ŞTEFONI FLAVIUS DORIAN, G****** T****** şi G****** I*****, având ca obiect reziliere contract. Schimbă în tot sentinţa atacată şi rejudecând respinge acţiunea civilă introdusă de reclamanţii ŞTEFONI FLAVIUS DORIN, G****** T****** şi G****** I***** împotriva pârâtului ARATO ŞTEFAN. Obligă intimaţii să plătească apelantului Arato Ştefan suma de 11254 lei reprezentând onorariu de avocat în ambele instanţe, plată taxă de timbru şi onorariu experţi. Respinge restul cheltuielilor de judecată solicitate de apelant. DEFINITIVĂ. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 18.11.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la 25 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 09.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    C U R T E A, În deliberare, Constată necesară amânarea cauzei pentru ca părţile să-şi exprime punctul de vedere cu privire la răspunsul la obiecţiunile depuse la dosar de către expertul Stănescu Belu.

  • Sedinta din data de 17.06.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    În deliberare, Constată necesară amânarea cauzei pentru ca expert Stănescu Belu Dan Constantin sa depună la dosar răspunsul la obiecţiuni sens în care se va emite adresă către expert.

  • Sedinta din data de 20.05.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amânat

    În deliberare, Constată necesară amânarea cauzei pentru a fi studiat răspunsul la obiecţiunile formulate de expertul Z****** C*********, de către părţile cauzei şi pentru a se comunica obiecţiunile formulate de către părţile litigante expertului in specialitatea construcţii, respectiv d-lui expert Dan Stănescu Bellu, pentru ca acesta să răspundă la aceste obiecţiuni. Totodată constată necesar să pună în vedere avocatei Ţugui Mihaela să depună la dosar un exemplar al certificatului de urbanism nr. 4612 din 07.07.2008 şi de asemenea să depună la dosar punctul de vedere al Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, privind existenţa sau inexistenţa unei interdicţii de construcţii cu privire la fiecare din parcelele aflate în litigiu, anterior momentului semnării antecontractului de vânzare-cumpărare, la momentul acestuia, sau după momentul semnării acestui antecontract până în prezent

  • Sedinta din data de 29.04.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    În deliberare, Constată necesară amânarea cauzei pentru a fi studiată expertiza tehnică depusă de către expertul Stănescu Belu, de către părţile cauzei şi pentru a se comunica obiecţiunile formulate de către părţile litigante expertului in specialitatea topografie, d-lui Z****** C*********, pentru ca acesta să răspundă la aceste obiecţiuni.

  • Sedinta din data de 25.03.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amânat

    Constată necesară amânarea cauzei pentru a se verifica dacă cel doi experţi şi-au însuşit obiectivele stabilite de către instanţă prin încheierea din data de 10 decembrie 2009, respectiv: - stabilirea cu exactitate a parcelelor de teren ce au făcut obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare, aflate în litigiu; - stabilirea împrejurărilor legate de existenţa sau inexistenţa, pe aceste parcele de teren, la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, a unor lucrări şi construcţii care să determine o interdicţie temporară sau perpetuă, de construcţie, interdicţie care ar afecta documentaţiile de urbanism - plan urbanistic de detaliu, în vederea construirii, în viitor. De asemenea experţii desemnaţi, vor avea în vedere, pe lângă obiectivele principale stabilite de către instanţă şi obiectivele prezentate de către părţi, care vor fi aduse la cunoştinţa experţilor aşa cum ele au fost formulate prin înscrisurile depuse la dosar.

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amânat

    Constată necesară amânarea cauzei pentru a se verifica dacă cel doi experţi şi-au însuşit obiectivele stabilite de către instanţă prin încheierea din data de 10 decembrie 2009, respectiv: - stabilirea cu exactitate a parcelelor de teren ce au făcut obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare, aflate în litigiu; - stabilirea împrejurărilor legate de existenţa sau inexistenţa, pe aceste parcele de teren, la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, a unor lucrări şi construcţii care să determine o interdicţie temporară sau perpetuă, de construcţie, interdicţie care ar afecta documentaţiile de urbanism - plan urbanistic de detaliu, în vederea construirii, în viitor. De asemenea experţii desemnaţi, vor avea în vedere, pe lângă obiectivele principale stabilite de către instanţă şi obiectivele prezentate de către părţi, care vor fi aduse la cunoştinţa experţilor aşa cum ele au fost formulate prin înscrisurile depuse la dosar.

  • Sedinta din data de 21.01.2010 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amânat

    În deliberare, apreciază necesar a fi amânată cauza pentru a fi citaţi experţii Z****** C********* – expert în domeniul topografie -, cadastru şi geodezie, precum şi a expertul Stănescu Belu Dan Constantin – expert în domeniul construcţii civile şi industriale-, cu menţiunea că au fost introduşi în prezenta cauză şi să se prezente la instanţă în data de 4 februarie 2010, orele 12,00, pentru a li se comunica obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea din data de 10 decembrie 2009 şi obiectivele prezentate de părţi prin motivele scrise depuse la dosar. Expertul asistent Blaga Virgil va fi prezentat în cauză de avocat Ţugui Mihaela. Totodată constată necesar să pună în vedere reprezentantei pârâtului apelant să achite în contul fiecărui expert suma de 1.000 lei avans onorariu expert.

  • Sedinta din data de 10.12.2009 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    În deliberare, Consideră necesar ca în prezenta cauză să se efectueze două expertize în specialitatea TOPOGRAFIE şi în specialitatea CONSTRUCŢII CIVILE pentru a se elabora o lucrare comună de către experţi, în vederea stabilirii cu exactitate care sunt parcelele de teren ce fac obiectul litigiului de faţă, şi dacă pe aceste parcele de teren au existat, sau nu există, construcţii care să determine interdicţie temporară de construcţie cu respectarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu în vederea construirii. Se va emite două adrese către Tribunalul Timiş Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare pentru a ne trimite listele cu experţii în specialitatea mai sus menţionată în vederea introducerii în cauză şi efectuarea expertizei dispuse.

  • Sedinta din data de 12.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amânat

    Apreciază întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului apelant. Totodată constată necesar să pună în vedere reprezentanţilor părţilor să formuleze lista cu obiectivele privind expertiza pe care o solicită, respectiv aceea de stabilire a existenţei construcţiilor şi lucrărilor de interes public, pe terenul în litigiu.

Flux dosar


Actualizare GRPD