S*** O****
ReclamantS*** J*****
PârâtS*** J***** L* C****** D* A***** P******** C*******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale.
Admite excepţia. Dispune anularea ca netimbrată a acţiunii civile formulate de reclamantul S*** O****, domiciliat în Nurnberg, Steinheilstrasse 11, Germania, în contradictoriu cu pârâtul S*** J*****, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Palenciar Cornelia, cu sediul în localitatea Baia Mare, strada George Coşbuc, nr. 30/33, judeţul Maramureş. În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale formulată de pârâtul-reclamant S*** J*****, în contradictoriu cu reclamantul pârât S*** O****. Obligă reclamantul să-i plătească pârâtului suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iunie 2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 01 iunie 2010, Completul 5 Civil, sala 33, ora 14:00.
Pentru a se înainta adresă reclamantului,
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului pentru studiul întâmpinării şi cererii reconvenţionale,
Pentru a-i da posibilitatea reprezentantului reclamantului să depună în scris calculul privind taxa judiciară de timbru şi să facă dovada achitării acesteia. La solicitarea reprezentantului reclamantului, pentru când pârâtul va fi în ţară, dispune amânarea cauzei pentru 17.02.2010, în vederea administrării probei privind interogatoriul pârâtului.
Lipsă de procedură cu pârâtul,