P******* C*** L*****
ReclamantS* E*** C****** S** T********
Pârâtcauza a fost soluţionată la 10 noiembrie 2009, după preschimbarea termenului de judecată
Ia act de renunţarea la judecarea plângerii formulate de petenta Primăria Comunei Lovrin împotriva Deciziei nr.3260/2C2/3323 din 20.07.2009 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în contradictoriu cu intimata SC Euro Contest SRL. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10.11.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 02.09.2009 prin care s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, restul cauzelor aflate pe rol se vor amâna pentru noi termene de judecată