B**** R*** V*******
Inculpatcondamnă pe inculpatul B.R.V. la o pedeaspă de 1 an 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere
În vederea adierii martorului Ilisie Petru Mircea,
Faţă de lipsa martorilor, apreciind întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi pentru a se emite adresă către IPJ Bihor în vederea comunicării fişei de cazier judiciar la zi a inculpatului,
Apreciind utilă şi concludentă cauzei audierea martorului solicitat de reprezentanta parchetului şi a martorului solicitat de inculpat prin apărătorul său,
Apreciind întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi pregătească apărarea şi să se prezinte în instanţă în vederea audieri,
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din data de 31.08.2009 privind întreruperea activităţii de judecată începând cu data de 01.09.2009 şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale Projust din 31.08.2009 adoptată de Adunarea Generală a Grefierilor din cadrul Judecătoriei Oradea la data de 04.09.2009,