J**** M**** E*****
PetentI***** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie cu privire la sancţiunea aplicată. Înlocuieşte amenda în cuantum de 350 lei cu sancţiunea "avertisment". Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legii. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.01.2010.
Având în vedere lipsa părţilor, dar şi faptul că acesta este primul termen de judecată după transpunerea cauzei la completul specializat, instanţa apreciază că se impune refacerea procedurii de citare cu acestea şi va amâna cauza, motiv pentru care, ,
acordă termen la data de 20 noiembrie 2009 şi trimite dosarulcompletului C 16 MRF 3 A prezindat de doamna judecător Constantinescu Felicia , specializat în soluţionarea cauzelor cu minori .