T**** L******
PetentI** P******
IntimatRespinge plangerea ca neintemeiata.
Amana pronuntarea la data de 14.12.2009.
În temeiul Hot. nr. 1 din data de 31.08.2009 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul instanţei judecătoreşti din Raza Curtii de Apel Ploieşti acordă termen la data de 08.12.2009 s1,t2.
Faţă de probele cu inscrisuri si cu un martor, solicitate de către petent, instanţa, apreciind că sunt concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei, în temeiul art. 167 alin.1 C.p.c. urmează a le încuviinţa; În vederea administrării probatoriilor, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de către aparatorul petentului, instanţa apreciind cererea ca fiind întemeiată, în temeiul art. 156 alin.1 C.p.c., urmează a o încuviinţa ; În temeiul art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 si art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în vederea citarii in prezenta cauza a asiguratorului si a celuilalt conducator auto implicat in accidentul rutier din data de 07.01.2009 in urma caruia a fost intocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC număr 2233641/11.01.2009, precum si în vederea comunicarii intampinarii petentului, iar intimatei a cererii precizatoare, instanta consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de către aparatorul petentului, instanţa apreciind cererea ca fiind întemeiată, în temeiul art. 156 alin.1 C.p.c., urmează a o încuviinţa ; În vederea citarii intimatei cu mentiunea de a depune la dosarul cauzei documentele justificative care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC număr 2233641/11.01.2009 – agent Chivu Gheorghe, precum si declaratiile conducatorilor auto implicati in accidentul rutier in urma caruia s-a intocmit procesul verbal mentionat mai sus, din care sa rezulte si societatea la care era asigurat petentul la momentul producerii accidentului, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei,