B**** M*************
InculpatDispune din oficiu înlăturarea omisiunii vădite din sentinţa penală nr. 63/01.10.2009 pronunţată de Judecătoria Videle, în dosarul penal nr. 904/335/2009, în sensul acordării onorariului în cuantum de 200 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Lungeanu Simona. Despre înlăturarea acestei omisiuni se va face menţiune la finele sentinţei penale nr. 63/01.10.2009 a Judecătoriei Videle. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2009.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul Bratu Mihăiţă- Marian, la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 11 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 11 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Obligă pe inculpat la plata sumei de 430 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 230 lei în faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.10.2009.
Având în vedere protestul magistraţilor decis de Adunarea Generală a Judecătorilor prin Hotărârea nr. 3 din 28.08.2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi Hotărârea nr.3 din 31 august 2009 a Tribunalului Teleorman , precum şi Hotărârea nr. 5 din 31.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman.
Cerere de amânare formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului.
pentru administrarea probatoriului cu acte în circumstanţiere şi testimoniale cu martorii din rechizitoriu