C****** P**** D***** N* 1*********
Apelant INCULPATÎn baza art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul CHIRIAC PETRU DANIEL împotriva sentinţei penale nr. 162/PI/2.03.2009 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosar nr. 9096.3/30/2008. În baza art. 383 C.p.p. rap. la art. 350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 381 C.p.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din 2 martie 2009, la zi. Trimite cererea de reexaminare a amenzii judiciare formulată de avocat Brehar Laura-Andreea la Tribunalul Timiş spre soluţionare. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Dispune plata din fondul M.J. a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.05.2009.
apărare; menţine starea de arest a inculpatului Chiriac Petru Daniel.