Dosar 90/62/2009 din 09.01.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 90/62/2009
Data dosar:
09.01.2009
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Fond

    În temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2006. Dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul SC MAH PROD SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Autorizează creditorii pentru executarea Sentinţei civile nr. 1298/SIind/26.10.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 9495/62/2010, privind pe administratorul debitoarei. În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea prezentei sentinţe de către lichidator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.02.2017.

    Hotarare 222/2017 din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr.1298/Sind/26.10.2016, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul înregistrat sub nr.9495/62/2010, privind atragerea răspunderii patrimoniale şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 23.02.2017.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 30.06.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 3.11.2016.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2016
  • Sedinta din data de 10.03.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 30.06.2016.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2016
  • Sedinta din data de 10.12.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a terenului din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 10.03.2016.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a terenului din Joseni aflat în patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 10.12.2015.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 23.04.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 17.09.2015.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2015
  • Sedinta din data de 22.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 23.04.2015

    Incheiere de sedinta din 22.01.2015
  • Sedinta din data de 16.10.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 22.01.2015

    Incheiere de sedinta din 16.10.2014
  • Sedinta din data de 22.05.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 16.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2014
  • Sedinta din data de 20.02.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea irevocabilă a tuturor acţiunilor de pe rolul instanţelor de judecată, acordă termen la data de 22.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2014
  • Sedinta din data de 17.10.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale, acordă termen la data de 20.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 17.10.2013
  • Sedinta din data de 23.05.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 17.10.2013

    Incheiere de sedinta din 23.05.2013
  • Sedinta din data de 21.02.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 21.02.2013
  • Sedinta din data de 25.10.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 07.06.2012 la ora 11:00

    Complet: CI4-CC
  • Amână cauza

    Respinge ca fiind inadmisibilă cererea de înlocuire

  • Sedinta din data de 31.05.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    amână pronuntarea asupra cererii de înlocuire la 7 iunie 2012 , iar pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale acordă termen la 25 10 2012

  • Sedinta din data de 26.01.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru valorificarea bunurilor şi soluţionarea acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimonială

  • Sedinta din data de 12.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimonială şi pentru valorificarea bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 07.10.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru soluţionarea acţiunii în atragerea răspunderii patrimoniale

  • Sedinta din data de 13.05.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru valorificarea bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 04.02.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru soplutionarea actiunii în atragerea răspunderii patrimoniale

  • Sedinta din data de 29.10.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Soluţionare

    admite cererea administratorului judiciar ; dispune începerea procedurii falimentului

  • Sedinta din data de 24.09.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 21.05.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    Pentru a se cita creditoarele Banca Italo Romena şi BCR cu menţiunea achitării timbrajului sub sancţiunea anulării declaraţiilor de creanţă ca netimbrate şi în vederea convocării creditorilor în vederea discutării deschiderii procedurii falimentului debitoarei

  • Sedinta din data de 12.02.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Soluţionare

    admite cererea creditorului. Deschide procedura insolvenţei împotriva debitorului.

Flux dosar


Actualizare GRPD