B***** C******* D***
Apelant InculpatN***** C*********
Intimat Parte civilăS******* C***** D* U****** C******
Intimat Parte civilăAdmite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa. Respinge acţiunea civilă a părţii civile N***** C*********. Menţine celelate dispoziţii ale sentinţei. Obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat, avocat Mircea Gacea, în sensul prezentării inculpatului, spre a fi audiat. Amână judecarea cauzei la 03 martie 2010, pentru când se vor cita apelantul inculpat B***** C******* D***, la ultimul domiciliu cunoscut cu mandat de aducere şi proces-verbal de căutare şi prin afişare la sediul Consiliului Local Segarcea, cu menţiunea prezentării în vederea audierii, precum şi intimaţii părţi civile. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2010
Respinge cererea de probatorii depusă de către apelantul inculpat B***** C******* D***, prin apărător ales, la termenul de judecată din data de 09 decembrie 2009, reiterată la acest termen de judecată, privind efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, ca nefiind utilă. Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al apelantului inculpat, avocat Mircea Gacea, în sensul prezentării inculpatului, spre a fi audiat. Amână judecarea cauzei la 03 februarie 2010, pentru când se vor cita apelantul inculpat B***** C******* D***, la ultimul domiciliu cunoscut cu mandat de aducere şi proces-verbal de căutare, emiţându-se în acest sens adresă pentru a se lua măsurile care se impun în vederea îndeplinirii mandatului, prin afişare la sediul Consiliului Local Segarcea, cu menţiunea prezentării în vederea audierii, precum şi intimaţii părţi civile. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2010
Prorogă discutarea cererii privind efectuarea unui supliment de expertiză medico legală în cadrul Institutului de Medicină Legală Craiova, solicitată de avocat ales Mircea Gacea pentru apelantul inculpat Amână judecarea cauzei la data de 20 ianuarie 2010, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** la domiciliu cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii şi prin afişare la Consiliul Local Segarcea, cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 decembrie 2009.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 09 decembrie 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii , cu proces verbal de căutare cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 11 noiembrie 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2009.
Admite cererea formulată de către apărătorul inculpatului prin care solicită acordarea unui termen mai lung. Amână judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2009.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Mircea Gacea, apărător al inculpatului prin care solicită acordarea unui termen pentru pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii cât şi citarea intimaţilor părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2009.
Încuviinţează cererea de amânare aflată la dosarul cauzei din partea apelantului inculpat B***** C******* D*** prin care solicită un termen în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2009, termen pentru când se va repeta procedura de citare cu apelantul inculpat B***** C******* D*** şi intimaţii părţi civile N***** C********* şi S******* C***** D* U****** C******. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2009.