S******* D* P********* G*****
Recurent PetentA********** N******** P***** R************ Ş* M************ A*********** P****** B******** Î
IntimatRespinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii plângerii invocată de intimata AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE Bucureşti. Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S******* D* P********* G***** în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE Bucureşti împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor seria AR nr. 00443/02.07.2009. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise de către petentă.
Amânat în vederea revenirii cu adresă către petentă în atenţia directoprului spitalului.
Amânat în vederea solicitării părţilor să facă dovada comunicării şi respectiv datei primirii procesului verbal de contravenţie, iar petenta să precizeze care dintre cei doi avocaţi o reprezintă în această cauză.
Amânat în vederea comunicării întâmpinării şi setului de acte petentului pentru luare la cunoştinţă.
Amânat în vederea pregătirii apărării de către petent şi pentru citarea intimatei care nu a fost citată pentru acest termen, cu exemplarul doi al plângerii şi actelor însoţitoare şi cu menţiunea de a depune întâmpinare înainte cu 5 zile înainte de termenul fixat.