V******** T***** M*****
ReclamantM********* A******* N********
PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2011.
Pentru a fi întocmită o adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6, prin care să îi fie pus în vedere acestuia, ca până la termenul ce se va acorda, să depună la dosarul cauzei un răspuns cu privire la stadiul dosarului penal nr. 1602/P/2008, sau soluţia pronunţată în această cauză, după admiterea de către Judecătoria Sectorului 6 prin sentinţa nr. 506/2009, a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în acest dosar, plângere trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 de către Judecătoria Sectorului 6
Pentru a da posibilitatea pârâtului să depună la dosar dovada stadiului cercetării penale a reclamantului în considerarea căreia s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu cu acesta
Pentru a da posibilitatea pârâtului să depună la dosar dovada stadiului cercetărilor penale, faţă de cele afirmate la prezentul termen
Pentru a fi comunicat un exemplar de pe întâmpinare reclamantului şi pentru ca pârâtul să precizeze în scris dacă reclamantul s-a prezentat la locul de muncă pentru reluarea activităţii
Încuviinţează cererea de amânare , formulată de pârât, prin consilier juridic, pentru formularea poziţiei procesuale