G***** J*****
PetentI** M****
Intimatadmite excepţia perimării. constată perimată cererea.
În baza art. 155 ind.1 Cod proced. civilă, suspendă judecarea plângerii contravenţionale formulate de petentul Gyenge Iosif în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Mureş, până la îndeplinirea dispoziţiilor instanţei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2010.
- acordă un nou termen; - citarea intimatului cu copia plângerii şi a procesului verbal; - emiterea unei adrese către intimat cu solicitarea de a depune la dosar procesul verbal original şi actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie; - pune acestuia în vedere petentului să depună în dublu exemplar motivele de fapt ale plângerii, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 13 septembrie 2010.
- acordă un nou termen; - pune acestuia în vedere petentului să arate motivele de fapt ale plângerii, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă; - emiterea unei adrese către intimat cu solicitarea de a depune la dosar procesul verbal original şi actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie; - citarea intimatului cu copia plângerii. Amână cauza la data de 7 iunie 2010.
- acordă un nou termen; - citarea petentului cu menţiunea de a depune o copie a plângerii în vederea comunicării cu intimatul şi de a depune copia procesului verbal de contravenţie atacat, sub sancţiunea suspendării cauzei; - emiterea unei adrese către I** M**** – SPR cu solicitarea de a comunica toate actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal atacat; - citarea intimatului. Amână cauza la 12 aprilie 2010.
- acordă un nou termen; - citarea petentului cu menţiunea de a depune o copie a plângerii în vederea comunicării cu intimatul şi de a depune copia procesului verbal de contravenţie atacat, sub sancţiunea suspendării cauzei; - citarea intimatului. Amână cauza la 22 februarie 2010.