S** F******** U**** S****
ReclamantB******* M****
PârâtS*** A***** S*
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta S.C. FINANCIAR URBAN S.R.L împotriva pârâtei B******* M****. Obligă reclamanta să plătească pârâtei B******* M**** suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în ţedinţă publică azi 01.10.2009.
Amână pronunţarea la data de 01.10.2009.
xAmână judecarea cauzei la 30.09.2009, termen pentru când urmează ca pârâta S.C. ALPROM S.A. să depună relaţiile solicitate de instanţă la termenul de judecată din data de 19.08.2009, sub sancţiunea amendării conducătorului societăţii conform dispoziţiilor art.1081 pct.2 lit.f) Cod proc.civilă. Termen dat în cunoştinţă părţilor, cf.art.153 C.pr.civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 septembrie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 16.09.2009. Pune în vedere reprezentantului pârâtei SC ALPROM SA să depună la dosar adresă oficială privind numărul de acţiuni transferate, cui au fost acestea transferate, precum şi data la care acestea au fost transferate. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 August 2009
În temeiul art. 96 C.pr.civ. acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamanta şi pârâta B******* M**** să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de pârâta SC ALPROM SA şi să formuleze răspuns la întâmpinarea formulată de aceiaşi pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 19 august 2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12.08.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.164 Cod proc.civ., conexează dosarului nr. 1077/1259/2009 la dosarul nr.923/1259/2009. În baza art.137 alin.2 Cod proc.civilă, uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Bugheanu Maria. Admite probele cu înscrisuri solicitate de apărătorii părţilor şi constată că acestea au fost deja anexate la dosar. Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei cu privire la depunerea la dosar de către pârâta S.C. ALPROM S.A. a unei copii extras din Registrul Acţionarilor, certificată pentru conformitate, din care să rezulte dacă s-a operat transferul proprietăţii pachetului de 384.945 acţiuni de la B******* M**** către cumpărătorii S.C. VULTURUL SA, S.C. ALTUS S.A. ŞI S.C. APRICO CONSULT S.R.L. şi la ce dată a fost operat transferul. Se formulează adresă în acest sens către S.C. ALPROM S.A. Amână judecarea cauzei la 12 august 2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei şi pârâtei B******* M****, prin apărători. În temeiul art. 85 Cod procedură civilă, se va cita pârâta S.C. ALPROM S.A. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 iulie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.96 Cod proc.civilă, admite cererile formulate de apărătorii ambelor părţi şi amână judecata pentru ca aceştia să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi actelor depuse şi comunicate în prezenta şedinţă de judecată. Pune în vedere apărătorului reclamantei să dovedească vremelnicia măsurii ce se cere a fi luată pe calea ordonanţei preşedinţiale depunând la dosar certificat de grefă din care să rezulte că există pe rol acţiune de fond, legal timbrată şi cu termen de judecată fixat. Termen dat în cunoştinţă părţilor. Amână judecarea cauzei la 29.07.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 iulie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.