N*** A***** N******
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs.
Am.pr.14.12.2010
Am.pr. la 30.11.2010 Am.pr.07.12.2010
Pune în vedere reclamantului să precizeze dacă actele depuse la dosar în dovedirea probei scrise şi orale au fost pentru participarea la ocuparea unui singur post de director adjunct sau pentru ambele posturi şi, în cazul în care situaţia nu este aşa, iar pentru celalalt post de director adjunct au fost înscrise mai multe persoane, să specifice acest lucru. Pune în vedere pârâtei să depună Fişa de post a reclamantului.
Încuviinţează reclamantului proba cu înscrisurile solicitate prin nota de probatorii. Pune în vedere pârâtei să depună ▪ Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 373/2009 de aprobare a noii structuri organizatorice, ▪ Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici de conducere ale căror posturi sunt supuse reorganizării şi ▪ Fişele de post ale actualilor directori generali adjuncţi din cadrul ANAF-Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili- Activitatea de Inspecţie Fiscală, în două exemplare. Pune în vedere reclamantului şi pârâtei să depună Fişa de post a reclamantului.
Pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor ataşate, va amâna cauza.