D******* O*****
ReclamantB**** F*****
PârâtAdmite acţiunea, aşa cum a fost precizată.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 22 dec.2009.
În temeiul art. 260 C. proc. civ. amână pronunţarea la data de 17.12.2009.
Admite cererea privind acordarea ajutorului public judiciar, formulată de petentul D******* O*****-Vasile, în contradictoriu cu pârâtul B**** F*****. Dispune scutirea petentului de la plata restului taxei de timbru datorate, în cuantum de 391 RON. Fără cale de atac.
amână pronuntarea la data de 10.12.2009
Văzând cererea formulată de pârât, pentru angajarea unui apărător şi faptul că reclamantul a depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, care urmează a fi precizată în sensul indicării CNP-ului şi a numărului de persoane aflate în întreţinere, instanţa va dispune amânarea cauzei, asupra cererii de ajutor public judiciar, urmând a se pronunţa ulterior, după completarea cererii, conform disp. OG. 51/2008.