P*** L****** -**********
PetentÎn baza art. 450 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Bacau, privind pe condamnatul POPA LEONARD-CONSTANTIN, deţinut în executarea pedepsei de 6ani inchisoare aplicată prin sentinţa penală nr.227/2006 a Judecatoriei Roman. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.476/2006 emis de Judecatoria Roman, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod Penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100lei reprezentând onorariul minim pentru avocatul desemnat din oficiu, către B.Av. Bacău. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.