P**** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul P**** V***** la -1(un) an şi 3(trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge prev şi ped de art. 87 al.1 din OUG195/2002. Interzice inculpatului dreptul prev de art. 64 lit. A teza 2 în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 c.pen În baza art. 81,82 c.pen şi art. 71 al.5 c.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 3 luni reprezentând termen de încercare În baza art. 359c.p.pen atrage atenţia inculpatului asupra disp. Art. 83 c.pen. În baza art. 191 c.p.pen obligă inculpatul să plătească suma de 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat . Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi 09.03.2009.