N***** I****
PetentI** V******
IntimatAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată de către instanţă din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecata înregistrată sub nr. 940/231/2009 formulată de petentul N***** I**** în contradictoriu cu intimatul I** V******. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.10.2010.
In temeiul art. 155 indice 1 Cod.proc.civ., dispune suspendarea prezentei cauze pentru neîndeplinirea de către petent a obligaţiei legale prevăzute de art. 32 din OG nr. 2/2001 până la îndeplinirea de către acesta a obligaţiei de depunere la dosarul cauzei a procesului-verbal de contestat în original sau copie lizibilă. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2009, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu părţile cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei copie lizibilă de pe procesul-verbal de contravenţie.
Amană judecarea cauzei la data de 05.05.2009 pentru cand se vor cita părtile, petentul cu mentiunea ,, personal la interogatoriu’’.
Amană judecarea cauzei la data de 07.04.2009, termen acordat pentru cand se va cita petentul cu mentiunea de a depune la dosarul cauzei pana la urmatorul termen de judecata procesul-verbal seria CC nr. 1855486 in original sau o copie lizibila. Se va reface procedura de citare a petentului, precum si a intimatei. Pronuntata in sedinta publica astăzi, 10.03.2009.