L**** V* A********
CondamnatÎn baza art. 42 c.pr.penală rap.la art. 449 al.1 lit."a" şi al.2 c.pr.penală şi art. 118 şi urm. din Legea 302/2004, declină competenţa de soluţionare a cererilor privind contopirea pedepselor şi de recunoaştere a unei hotărâri străine, formulate de condamnat în favoarea Judecătoriei Oradea. Constată conflict negativ de competenţă şi trimite cauza la C.A. Oradea , pentru soluţionarea conflictului.
În vederea deliberării ,amână pronunţarea cauzei pentru data de 9 iulie 2009.
având în vedere că s-au depus la dosar actele originale emise de autorităţile maghiare şi traducerile acestora , pentru asigurarea respectării principiului continuităţii completului de judecată
în vederea solicitării pe cale diplomatică a sentinţei nr.1B nr.35.078/2006/63 a Tribunalului Central al sect.Pesta din Budapesta ,respectiv a traducerii acesteia
în vederea studierii actelor depuse la dosar de condamnat privind recunoaşterea unei hotărâri străine