P******** D* P* L**** T********* B****
RecurentL****** C*********
Intimat InculpatL****** C*********
Intimat InculpatL****** C*********
Intimat InculpatDecizia 655: În baza art 385/15 pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de P******** D* P* L**** T********* B**** împotriva d.p. nr. 226/A din 14.05.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dos.9455/180/2008. Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte s.p.2523/16.12.2008 numai cu privire la greşita achitare a inculpatului L****** C*********. Reţine cauza spre rejudecare şi,în fond: Condamnă inculpatul Lăcătuşu Constantin cu date de stare civilă cunoscute pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 C.p. cu aplic.art.41 al.2 C.p. şi 37 lit.a Cp la pedeapsa de 3 luni închisoare. Condamnă acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la la fals intelectual prev. de art.31 al.1 cu ref. la art.289 cu aplic art. 41 al.2 C.p. şi 37 lit.a Cp la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit.b, 34 lit.a C.p.contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. Pedeapsă de executat: 6 luni închisoare. În baza art.61C.p, menţine beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 501 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p.nr.154/7.06.2001 a Judec.Podu Turcului. Înlătură amenda administrativă în cuantum de 1000 lei aplicată de prima instanţă. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a şi lit b în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 Cp. Reţine dispoziţiile art.191 al.1 C.p.p. ca temei legal al obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate de prima instanţă. Constată că intimatul inculpat a avut apărător ales. În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Termen 29.10.2009 R21 faţă de Hotărârea nr.3/2.09.2009 a Adunării Generale a Magistraţilor.