P****** E******
InculpatIa act de faptul că în urma admiterii cererii de abţinere s-a format dosarul nr. 18404/280/2009, cu termen de judecată la data de 17.12.2009, Complet C7 Penal. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2009.
În temeiul art. 52 Cpp la art. 50 Cpp comb. cu art. 47 al. 2 Cpp admite cererea de abţinere de la judecarea prezentei cauze, formulată de către domnul Judecător DDD. În temeiul art. 52 al. 4 Cpp se menţin actele îndeplinite ori măsurile dispuse în cauză. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Înaintează cauza completului imediat următor, respectiv Complet C1 Penal, pentru soluţionarea cererii de abţinere. Amână judecarea cauzei la 18.12.2009. (termen control). Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2009.
În baza art. 299 C.pr.pen şi art.508 C.pr.pen înaintează prezenta încheiere către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru efectuarea de urgenţă a cercetării penale în cauză şi tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracţiunea de sustragere de înscrisuri prev de art. 242 alin 1 C.pen. Se înaintează în copie împuternicirea avocaţială 082/2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2009.