Dosar 949/333/2009 din 18.02.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 949/333/2009
Data dosar:
18.02.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87.al.1.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.04.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 O.U.G. 195/2002, modificată prin Legea 49/2006, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, condamnă inculpatul V. C. Ş. la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare. Conform art. 71 alin. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii aplicate, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b Cod penal. Potrivit art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, conform art. 82 Cod penal. Potrivit art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b Cod penal. Obligă inculpatul, potrivit art. 189 alin. 1 şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 RON, din care suma de 200 RON, reprezintă onorariul avocat oficiu, avansat din fondurile M.J.R. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2-04-2009.

  • Sedinta din data de 26.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 mixt penal
  • Încheiere

    amână cauza la data de 2 aprilie 2009 pt. administrarea probi cu acte în circumstanţiere

Flux dosar


Actualizare GRPD