A******** D* P********** B*** B 8 P***** P*** R*********** L**** B**** G*******
Intimat ReclamantN***** D***
Recurent PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă. Admite acţiunea precizată. Obliga pârâtul la plata sumei de 1.488 lei reprezentând cheltuieli întreţinere aferente perioadei 1.06.2006- 31.12.2009 , a sumei de 776 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011.
Citarea pârâtului conform dispoziţiilor art. 85-107 Cod procedură civilă., Amână judecarea cauzei la 05.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2011.
Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţia părţilor a raportului de expertiză privind modul de calcul al penalităţilor faţă de prevederile art. 49 alin. 1 din Lg. 230/2007 Fixează termen de judecată la data de 29.06.2011,termen la care se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.05.2011
In baza art 29 alin 4 din Legea 47/1992 republicata, trimite cauza la Curtea Constitutionala pentru a solutiona exceptia de neconstitutionalitate a disp. art 47 lit. c, art 49 alin. 1 din legea 230/2007 C.pr.civ. şi art. 44 alin. 1 din H.G. 1588/2007. In baza art 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992 republicata dispune suspendarea cauzei, pana la solutionarea exceptiei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2010.
Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de parat, pentru lipsa raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert Toma Netty, conform filei 130 a dosarului. Amână judecarea cauzei la 10.03.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2010
Se emit adrese catre expert Toma Nety, în vederea efectuării lucrării, şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea încunoştiinţării cu privire la desemnare. Amână judecarea cauzei la 03.02.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2009
Decade paratul din proba cu expertiza contabila. Dispune din oficiu efectuarea expertizei contabile, cu obiectivele stabilite prin incheierea din data de 01.07.2009. Pune in vedere reclamantei, prin reprezentant, sa achite onorariul provizoriu pentru expertul desemnat in suma de 500 lei, in termen de 5 zile, dupa care se emit adrese catre expert Toma Nety, in vederea efectuarii lucrarii, si catre Biroul Local de Expertize de pe langa Tribunalul Arges, in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. Pune in vedere reclamantei, prin reprezentant, ca, in cazul in care au intervenit modificari, sa depuna la dosar inscrisuri privind structura Asociatiei, precum si modul de organizare al acesteia. Se citeaza paratul cu mentiunea de a se prezenta personal la termenul urmator, in vederea administrarii interogatoriului, cu copia cererii de majorare a obiectului cauzei. Amână judecarea cauzei la 16.12.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2009
Amână judecarea cauzei la 04.11.2009. Se citeaza paratul, cu mentiunea de a se prezenta personal la termenul urmator, in vederea administrarii interogatoriului. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2009
Admite pentru reclamanta proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul paratului. Admite pentru parat proba cu inscrisuri si proba cu expertiza specialitatea contabilitate cu urmatoarele obiective: expertul va calcula debitul restant si penalitatile, in ceea ce il priveste pe parat, incepand cu luna noiembrie 2005 (lista intretinere ianuarie 2006); expertul va avea in vedere situatia financiara a reclamantei, urmand sa precizeze in raport de facturile fiscale si celelalte documente justificative cuantumul cheltuielilor comune si individuale aferente apartamentului paratului si daca aceste calcule au fost corect efectuate, daca paratul a efectuat plati, cuantumul acestora, data lor si modul in care au fost imputate asupra restantelor paratului. Desemneaza expert, prin tragere la sorti, in sedinta publica, in persoana doamnei Toma Netty. Stabileste onorariul provizoriu pentru expertul desemnat in cauza, in suma de 500 lei, in sarcina paratului. Pune in vedere paratului sa se prezinte personal la termenul urmator, in vederea administrarii probei cu interogatoriu si sa depuna la dosar, in termen de 5 zile, dovada achitarii onorariului provizoriu pentru expertul desemnat in cauza, sub sanctiunea decaderii din proba, dupa care se vor emite adrese catre expert, in vederea efectuarii lucrarii si catre Biroul Local de Expertize de pe langa Tribunalul Arges, in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. Pune in vedere partilor sa depuna la dosar toate inscrisurile de care inteleg sa se foloseasca in solutionarea prezentei cauze, in exemplare suficiente pentru comunicare, in copii certificate conform cu originalul. Amână judecarea cauzei la 23.09.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de parat, pentru a lua act de continutul inscrisurilor comunicate la acest termen. Pune in vedere reclamantei prin reprezentant, sa-si precizeze pretentiile in vederea discutarii exceptiei. Proroga discutarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada noiembrie 2005-ianuarie 2009, pentru termenul urmator. Amână judecarea cauzei la 01.07.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2009
Mentine in sarcina reclamantei, prin reprezentant, obligatia de a depune la dosar inscrisuri din care sa rezulte personalitatea juridica a Asociatiei si calitatea procesuala activa, in raport de divizarea,intervenita, respectiv sa depuna la dosar listele de intretinere aferente lunilor ianuarie 2007, noiembrie si decembrie 2007, decembrie 2006, decembrie 2005, noiembrie 2005, sub sanctiunea suspendarii actiunii . Amână judecarea cauzei la 27.05.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009
Amână judecarea cauzei la 29.04.2009, pentru a da posibilitatea reclamantei, prin reprezentant, sa ia act de notele depuse la dosar. Pune in vedere reclamantei, prin reprezentant, sa depuna la dosar inscrisuri din care sa rezulte personalitatea juridica a Asociatiei, respectiv sa depuna la dosar listele de intretinere aferente lunilor ianuarie 2007, noiembrie si decembrie 2007, decembrie 2006, decembrie 2005, noiembrie 2005 . Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2009
Admite cererea de amanare pentru lipsa de aparare, formulata de parat. Pune in vedere reclamantei, prin reprezentant, sa depuna la dosar hotararea Adunarii Generale a asociatiei cu privire la cuantumul penalitatilor si modalitatea de calcul a acestora. Amână judecarea cauzei la 01.04.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2009