R**** I**
ReclamantS* E*** M***** I**** S**
PârâtAdmis excepţia prescripţiei, respins acţiunea.
Amânat pronunţarea la 28 mai 2010.
Acordă termen de judecată la data de 21 mai 2010 . Părţile au TC. Se va emite adresă pârâtului prin care solicităm să depună la dosar dovada că sumele expediate cu chitanţele de la filele 11-16 din dosar au fost încasate de reclamant, respectiv să depună la dosar o copie de pe registrul de casă. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar un mod de calcul al penalităţilor potrivit art.7 din contract. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 aprilie 2010.
Acordă termen de judecată la data de 16 aprilie 2010 . Părţile au TC. Se va comunica pârâtei un exemplar al precizării de acţiune. Se va emite adresă la Poşta Română – Oficiul Vulcan, prin care solicităm a face verificări şi a ne comunica dacă sumele emise ce fac obiectul mandatelor electronice de la filele 10-16 au fost încasate de numitul R**** I** cu domiciliul în Vulcan, str.Mihai Viteazu. 25, bl.G4 sc.1, ap.3 jud.Hunedoara, să se facă un raport cu privire la fiecare mandat separat. Totodată se va emite adresă reclamantului cu solicitarea de a se prezenta în instanţă pentru interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică azi 19 martie 2010.
Acordă termen de judecată la data de 19 martie 2010 . Părţile au TC. Pune în vedere reclamantului să depună în scris precizarea de acţiunea în sensul celor precizate verbal la termenul de azi precum şi modul de calcul al penalităţilor de întârziere de 3300 lei pretinse . Pronunţată în şedinţă publică azi 26 februarie 2010.
Se va reveni cu adresă către reclamantă să ne comunice care este perioada celor 9 luni pentru care pretinde plata sumei de 2700 lei ,să depună la dosar modul de calcul al penalităţilor de întârziere de 3300 lei pretinse precum şi originalele chitanţelor cu care a achitat taxa de timbru în cauză, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art 155 1 C.pr.civ.
În temeiul art 156 al.1 C.pr.civ. admite cererea reclamantului şi acordă termen de judecată la data de 22 ianuarie 2010 .Se va cita reclamantul cu un exemplar al actelor depuse de pârâtă. Se va repeta adresa către reclamanta cu solicitarea de a indica suma ce o pretinde cu titlu de chirie, suma pe care o pretinde cu titlu de penalităţi şi să achite taxa de timbru la valoare, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art 155 1 C.pr.civ.