C***** T*****
CondamnatAdmite cererea.
Admite cererea de liberare condiţionată, formulată de petentul condamnat, C***** T*****. Dispune liberarea din executarea mandatului nr. 2062/2006, emis în baza sentinţei penale nr. 1522/2006, a Judecătoriei Arad, pentru pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 Cod penal. În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariu avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2009, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.