C****** D**
InculpatC****** D** - a****** C******** L****
InculpatHOTĂRĂŞTE: În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 condamnă inculpatul la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen. În baza art.81alin.1 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.1 C.pen. În baza art.71 alin.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 31 decembrie 2009.
în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 24 decembrie 2009.
lipsă procedură.
lipsă inculpat
lipsă părţi.
amânat faţă de Hot.Ad.Gen. din 1.09.2009 prin care s-a hotărât restrângerea activităţii Judecătoriei Sibiu.