R**** N******
CondamnatRespinge contestaţia împotriva Încheierii nr. 292/6.08.2009 pronunţata de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la penitenciarul Focşani, formulată de petentul R**** N******, fiul lui Ion si Maria , născut la data de 25.07.1975, ca neîntemeiată. Obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorar pentru aparatorul desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justitiei. Definitiva.
Constatând ca se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întregul corp judecătoresc, pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la pericolul subminării independentei justiţiei, se amâna judecarea cauzei, urmând a fi citate partile care nu au termen in cunoştinţa