M******** M****
ReclamantV****** G*******
PârâtIa act că reclamantul M******** M****, domiciliat în comuna Gălăteni, judeţul Teleorman, a renunţat la judecarea acţiunii formulate împotriva pârâtei V****** G*******, domiciliată în comuna Gălăteni, sat Bîscoveni, judeţul Teleorman. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2009
pentru a da posibilitatea părţilor să refacă tranzacţia
Având în vedere continuarea protestului magistraţilor, decis prin hotărârile Adunărilor generale ale judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalului Teleorman, din data de 18.09.2009 şi Judecătoriei Videle, nr. 6 din aceeaşi dată,
Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 24.09.2009, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea că sunt necesare lămuriri cu privire la vecinătăţile suprafeţelor cuprinse în tranzacţie, care nu corespund cu cele din titlul de propriretate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.08.2009.
Părţile solicită termen pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzacţii.
în vederea administrării probei testimoniale