Dosar 95/85/2009 din 13.01.2009

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 95/85/2009
Data dosar:
13.01.2009
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2010 la ora 11:00

    Complet: C8 CA
  • Perimat

    Constată perimată acţiunea în contencios administrativ. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 04.03.2009 la ora 11:00

    Complet: C8 C Fond
  • Suspendat

    în temeiul dispoziţiilor art.155 ind.1 C.pr.civ. suspendă judecata cauzei şi îndrumă dosarul la arhiva instanţei spre păstrare.

  • Sedinta din data de 11.02.2009 la ora 11:00

    Complet: C8 C Fond
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, constată depusă la dosar din partea reclamantului achitarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul dispus de către instanţă, menţine dispoziţiile stabilite prin rezoluţie în sarcina reclamantului în sensul de a depune acţiunea în suficiente exemplare spre a fi comunicată cu pârâtul, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.155 ind.1 Cod proc. civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD