M**** V***** C*********
Recurent InculpatS* P********* V***** S**
Parte civilă Parte civilăRespinge recursul inculpatului ca nefondat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi suportat din fondurile M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Pentru lipsa apărătorului ales-avocat Eftenie Pavel.
Recurentul inculpat a solicitat termen întrucât apărătorul ales-avocat Eftenie Pavel este bolnav şi nu se poate prezenta.
Avocat Galeş depune la dosar o cerere de amânare a cauzei din partea domnului avocat Eftenie Pavel.
Avocat Eftenie Pavel a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta şi recurentul inculpat ,care în prezent se află la un control medical la Bucureşti.
Cerere de amânare a cauzei formulată de avocat Eftenie Pavel.
Conform hotărârii Adunării generale a magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova din 31.08.2009.
Prin cererea depusă la dosar recurentul inculpat solicită amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul, întrucât acesta acesta a fost citat la o adresă greşit ă.