F***** S*****
ReclamantF***** M****
PârâtAdmite acţiunea
T: 27.05.2009 - în vederea repetării procedurii de citare faţă de pârât cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă
T: 29.04.2009 - pentru ca reclamantul să facă dovada că terenul înscris în titlul de proprietate 7271/27.11.1992 nu este întabulat în cartea funciară şi pentru citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu
T: 25.03.2009 - în vederea citării reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar copiile certificate pentru conformitate cu originalele ale certificatelor de naştere ale părţilor, pentru dovedirea calităţii procesuale, precum şi de a indica valoarea imobilului ce face parte din masa succesorală; pentru citarea pârâtului cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu