P******** M****
Recurent CondamnatAdmite recursul declarat de recurentul condamnat P******** M**** fiul lui Alexandru şi Stela, născut la data de 14.11.1985 în Timişoara, judeţul Timiş, CNP – *********0080, împotriva sentinţei penale nr. 1562/01.10.2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Casează sentinţa şi pe fond admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului P******** M**** aflat în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.204/2008 a Tribunalului Timiş şi punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului nr. 499/2008 al Tribunalului Timiş, dacă nu este reţinut în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţă pubnlică azi, 30.10.2009, la sediul Tribunalului Mehedinţi.