D******* D*****
PetentI** D***
IntimatAdmite plângerea. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 3033248, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatului I** D*** - Poliţia Filiaşi la data de 01.08.2009, exonerarea petentului de plata sumei de 540 lei amendă contravenţională, ştergerea punctelor de penalizare şi restituirea permisului către acesta. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Având în vedere situaţia creată ca urmare a restrângerii activităţii instanţei doar la soluţionarea cauzelor cu arestaţi, în materie penală şi a cererilor privind măsura arestării şi prelungirii arestării preventive, iar în materie civilă doar la soluţionarea cauzelor având ca obiect ordonanţe preşedinţiale, suspendarea executării silite în timpul judecăţii şi suspendarea provizorie a executării silite – art. 403 alin. 1 şi 4 C.pr.civ., măsuri asiguratorii, stabilire majorare pensie întreţinere , măsură stabilită prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Filiaşi nr. 5/21.09.2009 , instanţa , luând act că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor mai sus enumerate, apreciază că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 242 alin.1 pct.2 c.pr.civ., motiv pentru care va acorda un nou termen de judecată .