T******* R*****
PetentRespinge, ca nefondată, cererea. Obligă petenta T******* R***** să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J.L.C. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 ianuarie 2010.
Având în vedere lipsa anchetei sociale, instanţa dispune a se reveni cu adresă la Primăria comunei Răchiţi prin care se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinţilor petentei, respectiv Turcoman Petru şi Saveta din sat Costeşti, com. Răchiţi, judeţul Botoşani. De asemenea, instanţa dispune conexarea dosarului nr. 14404/193/2009 la prezenta cauză. Se va cita petenta din Penitenciarul Botoşani.
Având în vedere că petenta a formulat mai multe cereri de întrerupere a executării pedepsei, instanţa pentru identitate de obiect şi parte, instanţa pune în discuţie necesitatea conexării celorlalte dosare la prezenta cauză. Apărătorii sunt de acord cu conexarea celorlalte cauze la prezentul dosar. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani este de acord cu conexarea cauzelor. Instanţa dispune conexarea dosarelor nr. 13278/193/2009, nr.13352/193/2009 şi nr. 13754/193/2009 la prezenta cauză. În dovedirea cererii de întrerupere a executării pedepsei, petenta prin apărător, solicită încuviinţarea probei cu anchetă socială la domiciliul părinţilor săi Turcoman Petru şi Saveta din sat Costeşti, com. Răchiţi, judeţul Botoşani. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani este de acord cu amânarea cauzei şi întocmirea unei anchete sociale. J U D E C A T A Instanţa admite proba solicită de către petentă, dispunând a se face adresă la Primăria comunei Răchiţi prin care se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinţilor petentei, respectiv Turcoman Petru şi Saveta din sat Costeşti, com. Răchiţi, judeţul Botoşani. De asemenea, instanţa dispune conexarea dosarelor nr. 13278/193/2009, nr.13352/193/2009 şi nr. 13754/193/2009 la prezenta cauză. Se va cita petenta din Penitenciarul Botoşani.
Având în vedere că petenta a mai formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei, cauză ce are termen de judecată la data de 12 noiembrie 2009, pentru a se verifica condiţiile de conexitate, dispune în consecinţă.
Instanţa dispune a se face adresă la Primăria comunei Răchiţi prin care se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinţilor petentei, respectiv Turcoman Petru şi Saveta din sat Costeşti, com. Răchiţi, judeţul Botoşani. Se va reveni asupra procedurii de citare cu petenta, din Penitenciarul Botoşani.
Instanţa admite proba solicită de către petent, dispunând a se face adresă la Primăria comunei Răchiţi prin care se va solicita efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părinţilor petentului, respectiv Turcoman Petru şi Saveta din sat Costeşti, com. Răchiţi, judeţul Botoşani.