P******* M*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi în consecinţă: În temeiul disp. art. 143, 149 indice 1, 148 litera “f” şi 151 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului P******* M*****, porecla , cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 12.04.2009 şi până la 10.05.2009 inclusiv. Organele de poliţie îl vor reţine şi preda pe inculpatul P******* M***** la Arestul I.P.J.Vaslui. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, către Baroul, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2009.