M***** L**** R*****
ReclamantM******** F***** C*******
ReclamantT**** I****
PârâtF****** A******
PârâtF**** V*****
PârâtIa act de renunţarea la judecată faţă de pârâţii OL, OC, FP, Fc. Admite excepţia lipsei calităţii de folosinţă a pârâţilor NA, BG, BM, CS, CG. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţi împotriva celorlalţi pârâţi.
Având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare.
În vederea depunerii de concluzii scrise.
Administrarea probelor propuse
În vederea comunicării răspunsului de către Comisia locală Gherla.
În vederea indicării domiciliului pârâtului Gomboş şi a comunicării dosarelor de fond funciar.
Suspendat în temeiul art. 243 Cod Procedură Civilă
În vederea lecturării întâmpinării depusă la dosar de către Comisia Locală Gherla, a clarificării reclamanţilor dacă există certificat de moştenitor după Martin Lazăr. şi a efectuării de adresă către Comisia Locală Gherla pentru a se comunica dacă copia după toate titlurile de prorietate pe care reclamanţii doresc să le anuleze şi copia după registrele agricole.
În vederea extinderii acţiunii şi a citării Comisiei locale Gherla cu menţiunea prezenţa obligatorie al unui reprezentant.
In temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător şi pentru personalul auxiliar, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat, iar grefierul să redacteze actele procedurale specifice. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o diminuare majoră a remuneraţiei personalului auxiliar şi o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Gherla din data de 01.09.2009 şi a poziţiei adoptate de către personalul auxiliar din cadrul aceleiaşi instanţe şi în solidaritate cu ceilalţi judecători/personal auxiliar care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc/al personalului auxiliar, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, a ordonanţelor preşedinţiale privind cauzele cu minori şi a celor privind suspendarea executării silite. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
pentru asigurarea dreptului la apărare şi pentru ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea
declaratie de abtinere a d-nei judecator Stanila Carmen