S****** S*****
ReclamantS****** I*****
PârâtS****** D*****
PârâtS****** N*******
PârâtAdmite excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol, invocată din oficiu. Anulează cererea de repunere pe rol ca netimbrată. Admite excepţia perimării cererii de chemare în judecată.. Constată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.05.2011.
În temeiul art. 155 ind. 1 C.p.c. suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.04.2010.
Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar copia titlului de proprietate despre care face vorbire în cererea introductivă, copii ale actelor de stare civilă prin care să facă dovada calităţii procesual active şi pasive a părţilor, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână cauza la data de 29 aprilie 2010, ora 08,30, pentru când se vor cita pârâţii S****** D***** şi Sainiuc Nicolae, restul părţilor având termen în cunoştinţă. Dată în şedinţă publică azi, 4 martie 2010.
Pune în vedere apărătoarei reclamantei, să depună la dosar acte de stare civilă, să facă dovada că terenul există în masa partajabilă şi să depună la dosar declaraţie din care să rezulte că reclamanta nu a mai beneficiar de ajutor public judiciar în ultimele 2 luni. Se va emite adresă către Primăria comunei Ipoteşti, pentru a ne comunica dacă reclamanta obţine venituri cu caracter permanent, dacă are în proprietate bunuri mobile sau imobile. Se va emite adresă către Casa Judeţeană de pensii Suceava, pentru a ne comunica dacă reclamanta beneficiază de pensie, în caz afirmativ să ne indice cuantumul obţinut cu acest titlu pe ultimele 2 luni. Amână judecarea cauzei la data de 04 martie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii, reclamanta primind termen în cunoştinţă prin apărător. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.01.2010.