P******** D* P* L**** J********** F******
ApelantN**** G* S****
Intimat InculpatÎn baza art. 379, pct. 2, lit. a Cod procedură penală , admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F****** împotriva sentinţei penale nr. 74/03.04.2009 pronunţată de Judecătoria Feteşti pe care o desfiinţează şi rejudecând: În baza art. 78, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37, lit. a, art. 74 şi art. 76 şi art. 13 Cod penal, condamnă pe inculpatul Neagu Sandu ( date ) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 79, alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 37, lit. a, art. 13, art. 74 şi art. 76 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 33-34 Cod penal inculpatul Neagu Sandu va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 156/03.03.2005 pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă prin neapelare la 22.03.2005, inculpatul Neagu Sandu având de executat în final pedeapsa cumulată de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a –II-a şi b Cod penal. Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.10.2009.
pentru lipsa intimatului inculpat audierea acestuia fiind obligatorie
pentru lipsa de procedură cu intimatul inculpat amână cauza
pentru lipsa de procedură cu recurentul inculpat