U******** A**** S****
ReclamantS**** A*******
PârâtConstată perimată acţiunea.
Hotarare 10948/2010 din 30.11.2010îN TEMEIUL PREVEDRILOR ART. 242 ALIN. 1 PCT. 2 COD PROCEDURĂ CIVILĂ cU DREPT DE RECURS CÂT TIMP DUREAZĂ SUSEPNDAREA CURSULUI JUDECĂŢII CERERII
Apreciind necesar a se solicita Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Maramureş, prin adresă, să comunice instanţei care este domiciliul cu care figurează în evidenţele sale pârâtul S**** A******* Sabin, cu ultimul domiciliu cunoscut în Baia Mare, str. Crişan, nr. 2271, jud. Maramureş,
În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului, care se va cita cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, Deliberând asupra cererii în probaţiune formulată de reclamant, cu privire la audierea în cauză a unui martor , în temeiul art. 167 şi următoarele Cod procedură civilă, raportat la art. 186 şi următoarele Cod procedură civilă, instanţa o va încuviinţa apreciind-o utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, Pentru ca reclamantul să indice în scris, în termen de 5 zile, numele şi adresa martorului propus şi încuviinţat de instanţă,
Pentru a se întoxmi adresă către Serviciul permise şi Înmatriculări Auto şi pentru interogatoriul pârâtului,