Dosar 97/323/2009 din 27.01.2009

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 97/323/2009
Data dosar:
27.01.2009
Instanta:
Judecătoria Târnăveni
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet 0 (BI)
  • Soluţionare

    Admite acţiunea precizată de reclamanta SC Comunale SA Tîrnăveni, prin lichidator judiciar CONTINSOLV IPURL Târgu – Mureş, în contradictoriu cu pârâtul B*** A******** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 95,01 lei, reprezentând contravaloare facturi restante chirie pentru perioada ianuarie - august 2008. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 03.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet 0 (BI)
  • Amânat

    Instanţa apreciind întemeiată cererea formulată de către pârât, urmează să o admită şi să dispună amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate pârâtului să facă dovada achitării integrale a debitului datorat societăţii reclamante. Se va emite o adresă către societatea reclamantă pentru a ne comunica dacă pârâtul a achitat integral debitul datorat şi în acest caz dacă mai au vreo pretenţie faţă de acesta sau în cazul în care pârâtul nu a achitat integral debitul să ne comunica ce sumă mai are de achitat. Se va repeta procedura de citare cu societatea reclamantă - prin lichidator judiciar.

Flux dosar


Actualizare GRPD