A******** D* P********** N*****
ReclamantP**** N******
PârâtAdmite cererea aşa cum a fost precizată în şedinţa publică din data de 23.06.2010. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1802,84 lei. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu apărător. Cu drept de recurs.
amână cauza pentru ca reclamanta prin avocat să formuleze precizări
amână cauza pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei o copie certificată după angajamentul de plată încheiat cu pârâtul
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, suspendă cauza. Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.03.2010.
Admite cererea formulată de către reclamantă prin avocat şi de către pârât personal, de amânare a cauzei pentru a stinge litigiul pe cale amiabilă.
Emite adresă către reclamantă pentru a preciza instanţei, până la termenul următor ce se va acorda, dacă în sarcina pârâtului mai există debit, ce sumă şi ce reprezintă.
Admite cererea formulată de către reclamantă prin avocat substituit, de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârât.