O***** H**** (********* L*****
Recurent ContestatorP******* O******* H****
Intimat ContestatorB**** E******* J************ B**** T*****
IntimatA*** C******** Ş*****
IntimatAdmite, în parte, contestaţia la executare. Anulează actele de executare şi dispune încetarea executării silite. Respinge, ca inadmisibilă cererea de desfiinţare a titlului executoriu. Respinge, în rest, ca neîntemeiată, contestaţia
Amânată pronunţarea la data 10.05.2010
pentru când se va repeta adresa către Tribunalul Hunedoara în vederea comunicării dosarului cauzei, pentru continuarea judecăţii pe fond.
pentru când se emite adresă către Tribunalul Hunedoara în vederea comunicării dosarului cauzei, cu precizarea termenului de judecată acordat.
Având în vedere lipsa dosarului de fond, soluţia de respingere dată recursului de către Tribunalul Hunedoara şi cele învederate de reprezentanta intimatului, acordă un nou termen de judecată pentru când se va primi dosarul de fond
Hunedoara pentru soluţionarea recursului declarat de contestatori împotriva încheierii de şedinţă din data de 03.12.2009, nefiind restituit pentru acest termen de judecată,.
nefiind restituit din recurs dosarul de fond
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.Cu recurs separat în termen de 48 de ore de la pronunţare
Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatori. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta intimatului
- se va comunica un exemplar al întâmpinării , cu citaţia, contestatorilor; - se va comunica intimatului BEJ Baciu Traian, cu citaţia, copia acţiunii principale şi a înscrisurilor ataşate acesteia; - pune în vedere, prin citaţie, contestatorilor , să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei şi timbru judiciar de 30 bani, pentru cererea de suspendare a executării silite. Fixează cauţiune în sumă de 1500 lei, pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite şi pune în vedere contestatorilor, prin citaţie, să achite această sumă.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Haţeg , prin care s-a decis restrângerea activităţii , ca urmare a aderării la protestul Corpului magistraţilor din România