V***** M******
InculpatS******* O******** S*******
Parte civilăÎn baza disp. art. 174, 175 lit. c şi d C.p., cu aplicarea art. 74 lit. a, c C.p. şi art. 76 lit. a C.p., Condamnă pe inculpata V***** M****** la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b, d şi e C.p. Pe durata executării pedepsei, inculpatei îi sunt interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b, d şi e C.p. În baza dispoziţiilor art. 88 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, începând cu data de 12.05.2009, iar în baza dispoziţiilor art. 350 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatei. Se ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. Obligă inculpata la 3.400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel.
Amână pronunţarea la data de 17.03.2010.
Înch.Menţine starea de arest preventiv privind pe inculpata V***** M******. Acordă termen de judecată la data de 11.03.2010.
Acordă termen de judecată la data de 11.02.2010, pentru repetare adresă IML Craiova.
Menţine starea de arest preventiv pt. inculpata V***** M******. Acordă termen de judecată la data de 14.01.2010, pentru efectuare adresă IML Craiova.
Acordă termen la 17.12.2009 pentru audierea martorului Pătrună Eugen
Acordă termen la 03.12.2009 pentru citarea martorului lipsă Pătrună Eugen cu mandat de aducere.
Menţine starea de arest preventiv pentru inculpata V***** M******. Acordă termen la 19.11.2009 pentru lipsa martorului şi a referatului de evaluare.
Acordă termen la 05.11.2009 pentru citarea martorului lipră Pătrună Eugen, cu avertisment amendă şi pentru a se repeta adresa către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
Acordă termen la 22.10.2009 pentru administrare probe.
Menţine starea de arest a inculpatei. Acordă termen la 08.10.2009 având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj din 02 septembrie 2009, prin care s-a hotărât solidarizarea cu instanţele şi parchetele din ţară şi restrângerea activităţii judiciare până la soluţionarea conflictului.
În baza art.300 ind.1 cod proc pen. menţine starea de arest a inculpatei