S*** D******* E*** S*****
CreditorS*** G** M***** S****** S*****
DebitorRespinge cererea, ca inadmisibilă pe calea procedurii somaţiei de plată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti nr. 1/31.08.2009 prin care s-a dispus restrângerea activităţii de judecată începând cu data de 1.09.2009, precum şi protestul personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti va amâna soluţionarea cauzei.
Pune în vedere creditoarei, prin citaţie, ca până la termenul de judecată ce se va acorda, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39.00 lei, având în vedere faptul că în cuprinsul ordinului de plată care face dovada plăţii prin Internet Banking, nu a fost menţionat numărul dosarului, ordinul de plată putând fi folosit şi pentru alte dosare, aşa cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 11.08.2009 şi de a certifica pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate la dosar, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de dispoziţiile art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.