S* E*** M****** - F******** S*
ReclamantO****** C*********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1007,83 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice, a abonamentului şi a prestărilor servicii, precum şi suma de 576,17 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 139,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.04.2010.
Se va cita pârâtul de la adresa indicată de reclamantă, respectiv: mun. Suceava, str. Oituz, nr.22, bl.O4, sc.B, et.3, ap.27, jud. Suceava. Se va efectua adresă reclamantei să indice dacă pârâtul O****** C*********, care este parte în contractul de furnizare a energiei electrice pentru iluminat şi utilizări casnice nr. 1394/21.07.1994, este aceeaşi persoană cu Onofrei Costel, indicat în facturile depuse la dosar, iar, în caz afirmativ, să facă dovada în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 20 aprilie 2010, pentru când se citează părţile.
Se va emite adresă către reclamant să indice domiciliul pârâtului sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 9 martie 2010 pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2009.
Se va emite adresă către reclamant să depună copie după contractul încheiat cu pârâtul şi facturile fiscale privind pe pârâtul O****** C********* având în vedere că au fost depuse acte privind pe Todirean Ioan. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2010 pentru când se citează părţile, pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2009.