Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În conformitate cu art.38515, pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul Domnui Francisc Eusebiu împotriva încheierii penale pronunţate de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr.670/320/2009 şi în consecinţă: Casează parţial hotărârea atacată, în privinţa situaţiei inculpatului Domnui Francisc Eusebiu şi, în rejudecare: Constată că măsura arestării preventive a fost luată şi menţinută faţă de inculpatul Domnui Francisc Eusebiu cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. În conformitate cu art.139 alin.1 şi art.145 alin.1 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Domnui Francisc Eusebiu cu măsura procesual preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Chirileu, până la soluţionarea definitivă a litigiului. În temeiul art.145 alin.11 şi alin.12 lit.b şi c Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; 2. să se prezinte la Poliţia com.Sînpaul, jud.Mureş (organ de poliţie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; 3. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; 4. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; 5. să nu se deplaseze şi să nu se afle în baruri, cluburi, restaurante sau alte localuri de acest gen care au program de seară şi de noapte şi unde se servesc băuturi alcoolice; 6. să nu se apropie de coinculpaţii Domnuy Ciprian Aurel, Deac Cosmin şi Domnui Francisc, de partea vătămată Cerghizan Dumitru şi de martorii Czinkus Marcus Alex, Ungur Petru Dumitru, Cozma Ioan, Biriş Aurel, Sepsi Ana şi Ciurbirău Anica şi să nu comunice cu cei indicaţi direct sau indirect. Desemnează Poliţia com.Sînpaul, jud.Mureş, ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite. În baza art.145 alin.22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor fixate, se va lua faţă de el măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Domnui Francisc Eusebiu, dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.2/13 ianuarie 2009 emis în baza încheierii judecătorului delegat de la Judecătoria Tg.Mureş nr.3/13 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr.263/320/2009. Respinge cererea de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului Domnui Francisc Eusebiu formulată de reprezentantul Ministerului Public. Dispune comunicarea prezentei decizii organelor menţionate de art.145 alin.21 Cod procedură penală. Menţine restul dispoziţiilor încheierii penale atacate.