C******* I**
Recurent InculpatC******* I** p*** a****** l* C******** l**** S***** 3
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul C******* I** împotriva încheierii de şedinţă din 26 august 2010 pronunţată în dosarul nr.724/217/2010 al Judecătoriei Darabani. Casează în parte încheierea şi, rejudecând, în temeiul art. 139 alin. 1 şi 35 raportat la art. 136 alin. 1 şi 2, 1451 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C******* I** cu măsura obligării de a nu părăsi România. Pe durata măsurii, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de aceste organe sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; Dispune ca supravegherea inculpatului să fie îndeplinită de Poliţia sectorului 3 Bucureşti. În temeiul art. 145 alin.22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Anulează mandatul de arestare preventivă nr.23 din 26 aprilie 2010 emis de Judecătoria Botoşani şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor încheierii recurate. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 31 august 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 31 august 2010, ora 12,00, pentru când va fi anunţat apărătorul ales al inculpatului.